ASF: Pornim pe un nou drum in ceea ce priveste piata RCA.

Ca urmare a adoptarii Legii RCA, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) considera ca implementarea masurilor prevazute in actul normatic va elimina dezechilibrele din trecut, precizand ca va urma cu strictete evolutia tarifelor RCA din piata.

Camera Deputatilor a adoptat, marti – 16 mai 2017, Legea privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie (Legea RCA).

Procesul de adoptare a legii, initiata de Parlamentul Romaniei, a presupus o larga consultare publica in care au fost implicati reprezentanti ai tuturor entitatilor participante la piata RCA. In urma dezbaterilor, care au avut loc in cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului, au fost aduse o serie de amendamente care au fost, in mare parte, consolidate in forma finala a legii.

„Expertii Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) au avut un dialog permanent cu partile implicate in dezbaterea publica si au intervenit cu puncte de vedere privind aspectele tehnice prevazute in lege”, precizeaza ASF in comunicatul de presa transmis marti.

„Avem noi reguli, pornim pe un nou drum in ceea ce priveste piata RCA. Implementarea masurilor prevazute in legea recent adoptata de Parlament, la conturarea careia au participat si specialisti din cadrul ASF, va elimina fara indoiala dezechilibrele din trecut. Vom urmari cu strictete evolutia tarifelor primelor RCA in perioada urmatoare”, a declarat Prim-vicepresedintele ASF, Cornel COCA CONSTANTINESCU.

Printre cele mai importante modificari aduse de aceasta lege cadrului general de functionare a pietei asigurarilor obligatorii auto se numara si:

  • Introducerea conceptului de tarif de referinta si formula de calcul a acestuia;
  • Definirea categoriei clientilor cu risc ridicat, precum si modalitatile prin care acestia pot fi asigurati;
  • Explicitarea mecanismului decontarii directe si principiile de aplicare.

Dupa promulgarea legii, ASF va emite reglementarile necesare, prin intermediul legislatiei secundare, pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Articol preluat de pe 1asig.ro

Articolul anterior
Articolul următor