Asiguratorii au platit despagubiri de peste 34 milioane de lei in ultimii trei ani ca urmare a furtunilor

  • Acasa
  • Asigurari locuinte
  • Asiguratorii au platit despagubiri de peste 34 milioane de lei in ultimii trei ani ca urmare a furtunilor
Asiguratorii au platit despagubiri inundatii

Furtunile puternice, care produc pagube importante, au devenit un fenomen din ce in ce mai des intalnit in Romania. Conform datelor colectate la nivelul Membrilor UNSAR, in ultimii 3 ani s-au achitat peste 34 milioane de lei cu titlu de despagubiri doar ca urmare a producerii acestui risc – in baza asigurarilor facultative pentru locuinte.

Din analiza acestor date reiese ca asistam la o amplificare a acestui fenomen, atat din punct de vedere al valorilor despagubite, cat si al numarului de daune avizate asiguratorilor, cu precadere in perioada verii. Astfel, despagubirile achitate doar in acesti ultimi 3 ani pentru riscul de furtuna reprezinta mai mult de jumatate (52%) din totalul despagubirilor efectuate in intreaga perioada 2014-2021 ca urmare a producerii acestui fenomen.

Furtunile au devenit o realitate tot mai prezenta in viata noastra, fiind amplificate de schimbarile climatice, iar urmarile acestora se regasesc si in profilul despagubirilor. Din pacate, ceea ce s-a intamplat ieri in toata tara este un exemplu elocvent in acest sens. Ne asteptam sa rezulte un numar semnificativ de dosare de dauna„, a declarat Adrian MARIN, Presedinte, UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania.

Riscul de furtuna si, in general, fenomenele naturale extreme cauzate de schimbarile climatice ocupa un loc important in clasamentul amenintarilor de care romanii se tem cel mai mult. Astfel, conform unui studiu sociologic realizat de catre UNSAR anul trecut, schimbarile climatice care se refera la manifestarea unor furtuni violente ocupa prima pozitie din clasament, urmate de valurile de caldura.

Desi frecventa daunelor cauzate de furtunile violente creste, iar riscurile sunt din ce in ce mai evidente, numarul locuintelor care beneficiaza de o polita de asigurare facultativa ramane relativ scazut. Asadar, vom continua prin noi campanii de educatie financiara, si nu numai, sa fim alaturi de oamenii care doresc sa-si protejeze cele mai importante bunuri pe care le au: locuintele„, a subliniat Alexandru CIUNCAN, Director General, UNSAR.

In Romania, asigurarile facultative se pot incheia doar pentru locuintele care sunt deja protejate de o polita obligatorie PAD. Polita PAD acopera 3 riscuri catastrofale (cutremure, inundatii si alunecari de teren) pana la limita de 20.000 EUR, respectiv 10.000 EUR, in functie de tipul constructiei, indiferent daca valoarea acesteia este mai mare.

In schimb, locuinta poate fi protejata la valoarea ei reala si pentru mai multe riscuri (incendiul, explozia, furtuna, vijelia, caderile de corpuri, furtul, vandalismul etc.) printr-o asigurare facultativa. Acestor polite li se pot atasa si clauze speciale, precum asigurarea instalatiilor interioare ale cladirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, servicii de asistenta tehnica la locuinta, dar si raspunderea civila fata de terte persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor pe care le produceti vecinilor).

 

Articol preluat de pe www1.asig.ro

https://www.1asig.ro/UNSAR-Asiguratorii-au-platit-despagubiri-de-peste-34-milioane-de-lei-in-ultimii-trei-ani-ca-urmare-a-furtunilor-articol-3,100-68789.htm

 

Articolul anterior
Articolul următor