Atentie la meniul de pe litoral!

„Terasa cu Flori“ din zona piaţetei Cazinoului din Mamaia a fost închisă de Protecţia Consumatorilor. Inspectorii au găsit în bucătărie peşte stricat, creveţi expiraţi de o lună, smântână mucegăită, fripturi congelate şi vândute drept proaspete, iar toppingurile erau ţinute la temperaturi de peste 30 de grade.
Multe alimente nu aveau etichete, mâncarea era depozitată în recipiente necorespunzătoare (un soi de găleţi din plastic refolosite), iar clienţii erau furaţi şi la gramaj. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Alexandru Marius Duncă, a declarat că toate aceste produse şi preparate urmau să fie puse în farfuriile turiştilor, punându-le în pericol sănătatea.
După controlul fulger al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, proprietarul terasei s-a ales cu o amendă de 60.000 de lei şi cu prăvălia închisă. La baza controlului au stat numeroasele reclamaţii venite de la turiştii care au luat masa la terasa respectivă. Atraşi se aspectul exterior, cu multe flori şi verdeaţă, turiştii au fost de acord să plătească sume ridicol de mari pentru preparate stricate.
Inspectorii ANPC au precizat că terasa respectivă a fost ţinta controlului întrucât la Comandamentul Estival s-au înregistrat mau multe plângeri. De altfel, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat mai multe controale la şi localuri din staţiunea Mamaia, controale ce vor continua până la sfârşitul sezonului.
Atenție si la localurile în care alegeți să mâncați pe litoral! Unele localuri de tip fast-food și cantine deschise peste noapte pot fi o alegere nefericită, deoarece, în goana după câștig, unii nu țin cont de nimic, nici măcar de sănătatea omului! În plin sezon estival, în astfel de localuri, turiștii sunt îmbiați cu preparate realizate din alimente expirate sau alterate. Inspectorii OPC au verificat zeci de astfel de localuri, pe tot litoralul, și au descoperit o mare de nereguli, pentru care au aplicat sancțiuni pe măsură.
Alege corect locurile unde vrei sa mananci pentru un concediu reusit.

Articolul anterior
Articolul următor