Asigurarile reprezinta o piatra de temelie a vietii moderne. Fara asigurari, multe aspecte ale societatii si economiei zilelor noastre nu ar putea functiona. Industria asigurarilor ofera acoperire pentru riscuri economice, climatice, tehnologice, politice si demografice, permitand astfel persoanelor sa-si desfasoare viata de zi cu zi si companiilor sa opereze, sa inoveze si sa se dezvolte. Cu toate acestea, felul in care functioneaza asigurarile, dimensiunea si valoarea acestora nu sunt intotdeauna bine intelese.
Conceptul de asigurarea s-a dezvoltat de-a lungul multor secole. Ideea a inceput cu asigurarea maritima pura, prin care comerciantii au fost de acord sa contribuie la pierderea celor care au suferit o dauna, dupa ce aceasta avea loc. Problema cu acest sistem era ca el nu transfera complet incertitudinea, deoarece comerciantii nu stiau niciodata cat vor avea de platit. De accea, asigurarea moderna s-a dezvoltat astfel incat asiguratii sa stie de la inceput care este valoarea completa a participarii lor obligatorii la daune (adica a primei de asigurare).
Valoarea acestei certitudini pentru persoane, societate si economie este uriasa. Intr-adevar, se poate spune ca societatea moderna nu ar putea functiona fara asigurari. Multe activitati zilnice pe care le luam ca atare implica un anumit risc de dauna si nu ar putea fi desfasurate daca nu ar exista asigurarile. Asadar, asigurarea reprezinta un transfer de risc. Ea transfera riscul de pierderi financiare ca rezultat al unor evenimente specificate, dar imprevizibile, de la o persoana sau firma catre un asigurator, in schimbul unei plati sau a unei prime.
In general, pentru ca asigurarea sa fie economica, este necesar un numar mare de riscuri similare. Cu toate acestea, asigurarea pentru riscuri unice este si ea posibila, dar poate fi prohibitive de scumpa. Exista anumite conditii preliminare care trebuie sa fie indeplinite pentru ca un anumit lucru sa fie asigurabil, iar reglementarea asigurarilor are aici un rol crucial.
Daca se produce un eveniment specificat, persoana fizica sau juridica poate solicita o compensatie sau un serviciu de la asigurator. Astfel, asigurarea este un mijloc de reducere a incertitudinii. In schimbul cumpararii unei polite de asigurare pentru o prima mai mica, cunoscuta ca valoare, este indepartata posibilitatea unei pierderi mai mari. Prin acumularea primelor si evenimentelor asigurate (denumita si pooling) impactul financiar al unui eveniment, care ar putea fi dezastruos pentru un asigurat, este dispersat intr-un grup mai larg.
Asadar, pooling-ul riscurilor este cheia?
In esenta, da. Pooling-ul disperseaza costul pierderilor in randul unui numar de asigurati. Sa luam exemplul asigurarilor de incendiu pentru continutul locuintelor. Cand este dispersat riscul de incendiu, costul mare al celor catorva care sufera un incendiu este impartit intre toti membrii grupului (pool-ului). Costul mediu pentru fiecare membru al grupului (prima) este relativ scazut, deoarece cel mai probabil numai un numar redus dintre ei vor suferi o paguba.
Pretul asigurarii ar trebui sa fie astfel stabilit astfel incat o persoana sa fie pregatita sa plateasca o prima mai mica, de valoare cunoscuta, pentru a nu fi nevoita sa plateasca costul financiar de valoare necunoscuta – dar probabil foarte mare – al evenimentului asigurat. Fiecare asigurat ar trebui sa plateasca o prima corecta in raport cu riscul de dauna pe care il aduce in pool.
Cum se calculeaza prima corecta?
Atata vreme cat exista suficienta experienta sau cunostinte privitoare le evenimentele trecute, asiguratorii pot folosi statisticile rezultate pentru a efectua calculi sofisticate. Acest proces – denumit underwriting – implica calcularea probabilitatii riscului pentru fiecare asigurat sau categorie de asigurati. In baza principiului numerelor mari, cu cat este mai mare pool-ul de asigurati, cu atat se calculeaza mai exact care este probabilitatea riscului.
Primele percepute se bazeaza pe aceste calcule. Inevitabil, vor exista variatii in costurile daunelor la momente diferite din timp, deci prima va include si o marja care sa-i permita asiguratorului sa-si construiasca o rezerva de care sa se foloseasca in anii mai dificili. Pot fi uneori asigurate si riscurile unice si rare – vatamarea picioarelor unui jucator profesionist de fotbal, de exemplu – dar in aceste cazuri primele de asigurare vor fi comparativ mai ridicate.
Cum evalueaza asiguratorii un risc?
Procesul prin care este evaluat riscul asiguratului poarta denumirea de underwriting. Prima si termenii contractului de asigurare se bazeaza pe evaluarea nivelului de risc facuta de asigurator. Fiecare persoana sau firma care doreste sa fie asigurata adduce un nivel diferit de risc asiguratorului: o casa de lemn reprezinta un risc mai mare decat una din caramida, de exemplu. Pentru a fi convinsi ca fiecare asigurat plateste o prima corecta, asiguratorii folosesc o serie de factori de rating pentru a determina nivelul de risc.
Cu cat riscul este mai ridicat, cu atat prima este mai mare. Procesul de underwriting va fi diferit de la un asigurator la altul, in functie de – de exemplu – nivelul de risc pe care sunt dispusi sa-l accepte. Politelor li se pot aplica termeni si conditii pentru a omogeniza mai departe riscurile, prin inlaturarea unor evenimente particulare, sau definirea unor circumstante in care vor fi platite daunele.
Termenii si conditiile sunt importante si pentru a ajuta la reducerea impactului hazardului moral si a selectiei adverse. Evaluarea riscurilor este eficienta din punct de vedere economic pentru ca permite ca pretul asigurarii sa reflecte costul oferirii ei. Desi evaluarea riscurilor prin underwriting
trebuie sa se faca in conditiile legii, orice restrictionare a libertatii asiguratorilor in a evalua si determina primele in concordanta cu riscurile pe care le accepta va duce foarte probabil la preturi mai ridicate ale asigurarii si astfel la disponibilitate redusa si limitarea optiunilor consumatorilor. Rolul reglementarii asigurarilor in acest caz este explicat in detaliu in paginile urmatoare.
Si, in sfarsit, ce este reasigurarea?
La modul simplist, reasigurarea este o asigurare pentru asiguratori. Similar cu asigurarea, reasigurarea reduce riscul de pierdere al unui asigurator prin impartirea riscului cu unul sau mai multi reasiguratori. Reasigurarea functioneaza in general fie prin transferarea unei parti dintr-un risc deosebit de marecare a fost preluat de o companie de asigurare (reasigurarea facultative), fie prin transferul unei parti a intregului pool (sau clasa) de riscuri (reasigurarea de tip tratat) catre un reasigurator, in schimbul unei parti din prima initiala. In eventualitatea producerii unei daune, reasiguratorul compenseaza asiguratorul pentru partea sa de risc.
Compensatia financiara care ar fi impusa in eventualitatea prabusirii unui avion de linie, de exemplu, ar putea fi mult prea mare pentru un singur asigurator, de aceea este incheiata o reasigurare pentru a imparti dauna. Alternativ, un anumit nivel de risc poate fi transferat de la, sa spunem, un asigurator auto sau de viata catre un reasigurator.