Implementarea de la 1 ianuarie 2016 a noii directive europene Solvency II va aduce mai multa disciplina si transparenta in piata asigurarilor, dar si o protectie mai mare a consumatorilor, sunt de parere autoritatile si jucatorii din piata.
Remi VRIGNAUD, Presedintele UNSAR, amintind ca au trecut deja peste 40 de zile de la implementarea noului regim de supraveghere european, a subliniat ca Solvency II va aduce o stabilitate mai mare in piata locala de asigurari daca sunt respectate legile, iar increderea consumatorilor se va imbunatati.
„Probabilitatea de aparitie a evenimentelor din trecut va scadea, bineinteles daca toate normele si legile sunt respectate”, a spus Remi VRIGNAUD. Comunicarea catre public si autoritati va avea un nivel ridicat de transparenta prin raportari periodice publicate de companii, a mai adaugat el.
VRIGNAUD a mai precizat ca aceste noi reglementari si implementari sunt complexe, vaste si sunt combinate cu un cost de implementare.
Misu NEGRITOIU, Presedintele ASF, a subliniat ca majorarea preturilor primelor de asigurare nu trebuie asociate cu implementarea Solvency II, cu mai degraba cu regimul Solvabilitate I. „Recapitalizarile, programele de redresare financiara si inceperea unor cazuri de rezolutie au legatura cu Solvency I”, a explicat el.
Si Florin GOLOVATIC, Director al Directiei Supraveghere din ASF, a spus ca nu considera ca implementarea directivei va duce la cresterea preturilor in asigurari: „Nu cred ca implementarea Solvency II va avea un impact direct asupra preturilor. Nu am vazut nici in alte tari o legatura directa intre Solvency II si tarife. O mai buna disciplina a resurselor s-ar putea sa duca la o eficientizare in costurile societatii si la o flexibilitate mai mare in asezarea tarifelor. Aceste eficientizari nu ar trebui sa duca la cresteri, ci la scaderi de tarife”.
Totodata, Presedintele ASF a mentionat ca Solvency II nu mai aduce surprize dupa BSR (Balance Sheet Review) si BSRE (Balance Sheet Review Extended) – toate societatile de asigurare au trecut prin aceste exercitii. „Noi am facut o scanare a intregii piete si am pus temelia pentru aplicarea noului regim de stabilitate. Piata romaneasca este pregatita pentru aplicarea acestor norme europene, ne-am asumat alinierea la aceste norme si am facut parte din procesul de dezbatere si reglementare”.
„Anul 2016 este este un an de tranzitie din perspectiva Solvency II, este un an de ajustare cantitativa si calitativa, este un an inclusiv de reglare a indicatorilor financiari. Nu exista un impact major la nivel de capitalizare”, a adaugat Misu NEGRITOIU.
Acesta a mai aratat ca regimul Solvabilitate II inseamna reguli uniforme, atat pentru piata locala cat si la nivel european, iar toti jucatorii trebuie sa se alinieze la aceste cerinte. „Principiul esential se refara la faptul ca asiguratorii trebuie sa fie capabili sa isi onoreze obligatiile fata de clienti asumate prin contractele de asigurare. Solvency II este un proces de maturizare a pietei, de dialog civilizat si de raspundere”, a mai spus Misu NEGRITOIU.
Presedintele ASF a mai a amintit ca sanctiunile prevazute in Solvency II sunt mai radicale, pana la pierderea licentei.
De asemenea, Marius VORNICEANU, Vicepresedintele ASF, a subliniat faptul ca regimul Solvency II are ca obiectiv principal cresterea gradului de protectie a consumatorului de produse de asigurare si, in special, a consumatorului persoana fizica.
„Piata asigurarilor din Romania trebuie sa continuie procesul de reasezare si consolidare. Avem nevoie de un salt instantaneu, de la un nivel de energie la altul”, a spus Marius VORNICEANU.
Si Manuela ZWEIMUELLER, Director al Departamentului Reglementare al EIOPA, a aratat ca „Solvency II schimba regulile jocului si are doua obiective: de a mentine stabilitatea financiara si de a apara interesele detinatorilor de polite. Se acorda mai multa protectie consumatorilor”.
„Pentru mine, Solvency II este ceva inovator, este cel mai modern regim de asigurare pe care l-am avut pana acum. Se bazeaza pe riscuri, care aduc oportunitati, dar si dezavantaje, volatilitate. Exista mai multa flexibilitate si libertate pentru asiguratori, care pot alege ce riscuri sa aiba in portofolii. Nu sunt limite privind activele si riscurile. Sunt multe elemente pozitive in Solvency II”, a adaugat Manuela ZWEIMUELLER.
La randul sau, Cristina MIHAI, Head of International Affairs and Investments, INSURANCE Europe, a aratat ca timpul de implementare al Solvency II a fost unul limitat, iar costurile de implementare sunt semnificative. „Pe piata din Marea Britanie se vorbeste de costuri de implementare de circa 4 miliarde de euro si costuri anuale de inca 200 milioane de euro. Noi am facut recent un sondaj in care unii dintre membrii nostri ne-au spus ca estimeaza la 1,5% din primele brute subscrise costurile anuale de implementare a Solvency II. Costurile fac parte din complexitate”, a adaugat Cristina MIHAI.
Declaratiile au fost facute in cadrul conferintei „Noul regim de supraveghere Solvabilitate II – pentru asigurari puternice si credibile”, organizata miercuri de Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR).