ASF si transportatorii au ajuns la o intelegere. Care va fi tariful RCA?

Autoritatea de Supraveghere Financiara si reprezentantii transportatorilor au ajuns, joi, la un acord temporar in ceea ce priveste pretul tinta al RCA, acesta fiind estimat la 7.500 de lei pe an, pentru un camion de peste 16 tone.

Potrivit ASF, ca urmare a discutiilor avute joi la sediul Autoritatii de Supraveghere Financiara cu reprezentanti ai patronatelor din domeniul transporturilor s-a stabilit ca elementele care vor fi luate in considerare in calculul tarifelor de referinta pentru politele RCA, conform OUG emise de Guvern, sunt urmatoarele:

  • frecventa si dauna medie, tinand cont si de daunele intamplate si neavizate precum si de trendul acestora, conform datelor statistice publicate la nivel de piata (raportul Milliman), actualizate la 30 iunie 2016;
  • incarcarea pentru cheltuieli administrative, achizitie, taxe etc., de maxim 25%;
  • incarcarea pentru aplicarea sistemului bonus/malus.

„De exemplu, se estimeaza un tarif tinta de aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa bonus-malus B0. Acest tarif tinta nu include incarcari pentru profit si marja comerciala”, a transmis ASF intr-un comunicat.

Pentru transparenta, in grupurile de lucru vor fi cooptati si reprezentanti ai asociatiilor patronale din transporturi.

La intalnire au participat reprezentanti ai UNTRR, APTE 2002, FORT, Apulum si ASF.

Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM – au potestat, joi, in Piata Victoriei, pe fondul nemultumirilor fata de preturile RCA. Ulterior negicierilor cu ASF, de joi dupa-amiaza, transportatorii au renuntat la protest si au inceput sa se retraga.

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanta de urgenta tocmai pentru a crea cadrul juridic care sa permita rezolvarea problemelor din piata RCA. Printre noutati, se numara faptul ca tarifele politelor RCA pentru firme si persoane fizice vor fi plafonate timp de 6 luni la un nivel calculat de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Solutia anuntata de ASF privind pretul RCA nu este acceptata de toti transportatorii

Daca Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si cele patru patronate din transporturile rutiere care au participat la negocierile de joi – UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002, cand a avut loc si protestul, au anuntat ca au ajuns la o intelegere in ceea ce priveste pretul tinta pentru RCA, exista alti transportatori care spun ca nu sunt de acord cu solutia anuntata.

Conform ASF, se estimeaza un tarif tinta de aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa bonus-malus B0. Acest tarif tinta nu include incarcari pentru profit si marja comerciala.

Astfel, Confederatia operatorilor si transportatorilor autorizati din Romania – COTAR, care nu a participat la protestul de joi, considera ca pretul comunicat in data de 15 septembrie de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, este „absolut inacceptabil”.

„Tariful tinta comunicat de catre ASF, in cuantum de 7.500 de lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa Bonus/Malus 0, are in final, un cu totul alt cost. La acel cost de 7.500 lei se adauga incarcari pentru profit (aproximativ 5%), precum si marja comerciala (aproximativ 10%), conduce in realitate, la un cost de 8.625 de lei a politei RCA. Reamintim faptul ca in cadrul discutiilor din data de 14 septembrie 2016, purtate la Guvern, impreuna cu reprezentantii ASF, a fost agreat un cost al politei RCA , in baza raportului Milliman, pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa Bonus/Malus 0, la o valoare de aproximativ 6.000 de lei”, se arata in comunicatul transmis vineri dimineata de COTAR.

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanta de urgenta pentru a crea cadrul juridic care sa permita rezolvarea problemelor din piata RCA. Printre noutati, se numara faptul ca tarifele politelor RCA pentru firme si persoane fizice vor fi plafonate timp de 6 luni la un nivel calculat de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Asiguratori: Inghetarea preturilor incalca normele europene
UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania considera ca inghetarea pretului politelor RCA incalca normele europene in vigoare.
„Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind accesul la activitate si desfasurarea activitatii de asigurare si de reasigurare (Solvabilitate II) precizeaza clar faptul ca „statele membre nu mentin si nu introduc notificarea prealabila sau aprobarea majorarilor de tarife propuse, decat ca element al unui sistem general de control al preturilor.” Romania nu are un sistem general de control al preturilor, cu atat mai mult un cadru care sa se refere strict la piata de asigurari. Asadar, o prevedere imperativa dintr-o directiva europeana, la care legislatia interna ar trebui sa se conformeze, este incalcata de Romania prin masura luata astazi. Trebuie subliniat faptul ca sunt create premisele ca Romania sa fie sanctionata pentru incalcarea legislatiei comunitare”, au spus recent reprezentantii UNSAR.
De asemenea, in sustinerea inghetarii pretului politelor RCA, se invoca Legea concurentei nr. 21/1996, care prevede, printre altele, ca „pentru sectoare economice determinate si in imprejurari exceptionale, precum: situatii de criza, dezechilibru major intre cerere si oferta si disfunctionalitate evidenta a pietei, Guvernul poate dispune masuri cu caracter temporar pentru combaterea cresterii excesive a preturilor sau chiar blocarea acestora”. Insa Ordonanta de Urgenta nu are la baza o analiza financiara solida a pietei de transporturi din Romania, prin care sa se constate, fara echivoc, ca aceasta piata se afla intr-o situatie de criza. Mai mult, in opiniile publice exprimate, reprezentantii transportatorilor nu au adus dovezi concludente, bazate pe indicatori financiari ai industriei de transport  cu privire la situatia de criza pe care au sustinut-o permanent in dezbaterile cu Guvernul si Parlamentul, se mai arata in comunicatul Uniunii.
UNSAR estimeaza ca impactul socio-economic negativ al acestor prevederi legislative va fi resimtit nu numai de celelalte categorii de asigurati, dar si de adevaratii beneficiari ai politelor RCA, victimele accidentelor de circulatie, precum si de catre societatile de asigurare, agenti economici inregistrati in Romania, care angajeaza forta de munca romaneasca si au o contributie semnificativa prin plata taxelor si impozitelor catre statul roman.
Sursa: http://www.1asig.ro/ASF-si-transportatorii-au-ajuns-la-o-intelegere-Care-va-fi-tariful-RCA-articol-3,100-54680.htm?utm_source=xprimmstiri&utm_campaign=16-09-16
Articolul anterior
Articolul următor