ASF: Legea RCA aduce solutii pentru asezarea pietei. Consumatorul, in centrul atentiei

  • Acasa
  • Stiri Asigurari
  • ASF: Legea RCA aduce solutii pentru asezarea pietei. Consumatorul, in centrul atentiei

Noua lege RCA a intrat in vigoare pe 12 iulie 2017 si aduce o serie de solutii pentru asezarea pietei asigurarilor pe coordonate viabile, care sa conduca la eliminarea dezechilibrelor care s-au manifestat in trecut, a spus Leonardo BADEA, noul Presedinte al ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara, la conferinta de presa sustinuta, luni, dupa dezbaterile privind proiectul de Norma RCA.

Potrivit acestuia, ASF a avut discutii fructuoase cu toti jucatorii din piata in ceea ce priveste dezbaterile Normei RCA, in vederea punerii in aplicare a prevederilor Legii RCA.

„Este important pentru noi sa stabilim o serie de reguli stabile, predictibile pentru functionarea pietei RCA. Vrem sa diversificam posibilitate de dezvoltare a acestei piete, dorim sa protejam interesele consumatorilor, dorim sa contribuim la dezvoltarea pietei. Avem mai multe aspecte discutate astazi (luni, 17 iulie 2017) si aceasta forma de proiect a Normei RCA reflecta efortul comun al tuturor partilor implicate in dezbaterile din ultimele doua saptamani, cat si din perioada anterioara”, a precizat Leonardo BADEA.

„Reglementam elementele contractuale ale RCA, inclusiv posibilitatea reinoirii acestora, formatul politei, conditiile si criteriile de autorizare si practicare a asigurarii RCA pe teritoriul Romaniei, criteriile de risc si instrumentele utilizate atunci cand calculam tariful de referinta. Este un castig acest tarif de referinta pentru piata din Romania. Reglementam si clasele de risc, clasele bonus-malus, asupra carora ne-am pus de acord. De asemenea, reglementam modalitatea de decontare directa, o modalitate care va ajuta foarte mult consumatorul, cat si piata asigurarilor”, a adaugat el.

Presedintele ASF a aratat ca importanta stabilirii unor noi reguli de functionare a pietei RCA este data de caracterul obligatoriu al asigurarii de raspundere civila auto, care induce o responsabilitate stricta si nenegociabila in relatia cu consumatorul pentru toti cei care au un rol determinant in acest sistem – asiguratori, brokeri sau service-uri auto. In sprijinul acestei abordari, Norma privind asigurarile auto din Romania detaliaza mecanismele necesare pentru ca principiile prevazute de legea RCA sa isi poata dovedi utilitatea.

Leonardo BADEA a mai precizat ca obiectivele sale la conducerea ASF sunt protectia consumatorului, cat si supravegherea si dezvoltarea tuturor celor trei piete (asigurari, pensii, piata de capital).

Totodata, Cornel COCA CONSTANTINESCU, Vicepresedinte pe Sectorul Asigurarilor – Reasigurarilor din cadrul ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara a subliniat ca, in cadrul dezbaterilor, au fost analizate toate articolele din proiectul de norma RCA.

„Cred ca noua Lege RCA este o lege la care toti factorii implicati au un aport deosebit si ma refer la service-urile auto, la asiguratorii auto, la transportatori, la asociatiile de protectia consumatorilor, la toti cei care au dorit sa participe la dezbaterea publica (a Normei RCA- n.red.)”, a spus Cornel COCA CONSTANTINESCU.

Mai multe pe 1asig.ro

Articolul anterior
Articolul următor