La nivelul intregii piete de asigurari, rezultatul net al activitatii din primul semestru al anului 2017 a fost unul pozitiv, profitul net total avand valoarea de 260,37 milioane de lei, in crestere cu 115% comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Potrivit raportului publicat de ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara, valoarea profitului net, cumulat la nivelul intregii piete, a fost de circa 292,13 milioane lei, in crestere cu 23% fata de semestrul I 2016.
In acelasi timp, pierderea neta, cumulata la nivelul intregii piete, a fost in valoare de 31,75 milioane lei, in scadere cu 87% fata de semestrul I 2016.
In ceea ce priveste rezultatele tehnice obtinute de societatile de asigurare pentru activitatea de asigurari generale, acestea au raportat un profit cumulat in valoare de 172,34 milioane lei si o pierdere de 25,89 milioane lei.
Totodata, pe segmentul asigurarilor de viata, companiile au inregistrat un profit cumulat de 63,63 milioane lei si o pierdere de 5,84 milioane lei.
Piata asigurarilor a crescut cu 8% in primele sase luni din 2017, ajungand la valoarea de 5,04 miliarde de lei. Pe segmentul asigurarilor generale (AG), asiguratorii au subscris prime brute in valoare de 3,97 miliarde lei, mai mult cu 2% comparativ cu perioada similara a anului precedent. In acelasi timp, segmentul asigurarilor de viata (AV) a inregistrat un avans de 36% fata de primele sase luni ale anului 2016, societatile de asigurare inregistrand un nivel al primelor de 1,07 miliarde de lei.
Din totalul pietei, brokerii au intermediat prime in valoare de 3,18 miliarde lei, ceea ce reprezinta o pondere de 63,01%, conform datelor ASF.
Articol preluat de pe 1asig.ro