Viorel VASILE: Una dintre cele mai mari provocari pentru brokeri, in 2018, va fi mentinerea business-ului

  • Acasa
  • Stiri Asigurari
  • Viorel VASILE: Una dintre cele mai mari provocari pentru brokeri, in 2018, va fi mentinerea business-ului
brokers

„Consideram ca in 2018 una dintre cele mai mari provocari cu impact semnificativ asupra activitatii si stabilitatii brokerilor de asigurare va fi mentinerea business-ului cel putin la acelasi nivel ca si pana acum”, a declarat, pentru XPRIMM Publications, Viorel VASILE, Presedintele PRBAR – Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare.

Aceasta provocare vine in contextul transpunerii si aplicarii Directivei (EU) 2016/97 a Parlamentului European si a Consiliului European din 20 ianuarie 2016 privind distributia de asigurari – IDD, dar si a Regulamentului General pentru Protectia Datelor – General Data Protection Regulation (EU) 2016/679 – GDPR.

„PRBAR va participa in continuare in mod activ la toate dezbaterile publice, in contextul modificarilor legislative, astfel vom continua sa fim un partener de dialog cu toate autoritatile/ entitatile a caror activitate impacteaza activitatea pietei asigurarilor din Romania”, a precizat Viorel VASILE.

„De asemena PRBAR isi doreste sa contribuie in continuare la procesul de atragere de noi jucatori pe piata de asigurari in baza dreptului FOS sau FOE, astfel incat clientul sa poata beneficia de cele mai bune si competitive solutii in asigurari”, a adaugat el.

Conform acestuia, Patronatul asteapta cu interes modificarea legislatiei primare privind PAID prin includerea brokerilor de asigurare ca si canal de distributie a politelor PAD, „astfel ne vom implica activ in vederea cresterii gradului de cuprindere in asigurare a locuintelor persoanelor fizice si implicit o mai buna protectie sociala in caz de producere a dezastrelor naturale, prin prezenta extrem de extinsa la nivel teritorial a membrilor PRBAR”.

PRBAR, prin membrii sai, isi concentreaza atentia pe tipologia noului consumator de asigurari, care s-a schimbat semnificativ in ultimii ani, astfel urmareste cresterea gradului de protectie a consumatorului prin sprijinul oferit de brokerii de asigurare prin consultanta si prin servicii de calitate post-vanzare si de asemenea analizam si incercam sa ne pliem pe nevoile noului tip de consumator.

Totodata, PRBAR lucreaza la dezvoltarea si implementarea in piata de asigurari din Romania a conceptului de micro-asigurare.

Bilant 2017

„Daca am face o scurta retrospectiva privind cele sapte luni de la infiintarea PRBAR, putem declara ca au fost luni pline de provocari si de activitate intensa. La infiintarea PRBAR ne-am propus o serie de obiective ambitioase atat pentru anul in curs, dar si pentru anii ce urmeaza, si de asemenea ne-am propus sa fim vocea unui segment important al industriei de brokeraj si din aceasta perspectiva, sa lucram impreuna cu toate structurile similare deja existente, dar si autoritati si alte tipuri de entitati, pentru asigurarea unui mediu de afaceri predictibil si stabil”, a subliniat Viorel VASILE.

El a precizat ca inceputul acestui an a fost unul dificil, piata asigurarilor fiind impactata de modificari legislative, confruntandu-ne cu un grad de penetrare in scadere, comisioane mai mici, venituri in scadere.

„Dupa nenumaratele dezbateri privind modificarile legislative RCA, dar si dupa intrarea in vigoare a noii legislatii si a normelor de aplicare, piata asigurarilor a inceput sa se indrepte catre o stare de normalitate, mult asteptata”, a spus Presedintele PRBAR.

„Ne-am dorit ca PRBAR sa fie un partener real de dialog cu ASF, Parlamentul Romaniei si cu toate autoritatile a caror activitate impacteaza activitatea pietei asigurarilor din Romania. Putem considera ca am marcat un important castig in primul demers in parteneriatul pe care am dorit sa il construim intre unica asociatie patronala din domeniul brokerajului de asigurari si ASF, respectiv decizia ASF de diminuarea cu 50% (0,2% la 0,1%) a cotei aplicata asupra veniturilor obtinute de brokerii de asigurare, prin modificarea prevederilor Regulamentului 16/2014 privind veniturile ASF”, a adaugat acesta.

De asemenea, PRBAR a fost si este implicat activ in toate Grupurile Consultative organizate de ASF privind pregatirea profesionala, RCA, IDD, GDPR etc., unele dintre acestea constituind aspecte cu impact puternic in activitatea, atat a membrilor PRBAR, dar si a tuturor partilor active (asiguratori si intermediari) din piata de asigurari din Romania.

„Avand in vedere ca un alt obiectiv PRBAR este cresterea calitatii serviciilor oferite consumatorilor, plecand de la nevoia stringenta a unui program de pregatire profesionala a personalului din domeniu, PRBAR a incheiat un acord de colaborare cu Fundatia Institutul de Studii Financiare in vederea dezvoltarii de programe de formare profesionala personalizate, la standarde ridicate, precum si in vederea obtinerii de certificari internationale si a creat PRBAR Academy”, a explicat Virel VASILE.

Analiza completa privind previziunile si tendintele asteptate pe piata asigurarilor in perioada urmatoare, precum si mai multe declaratii ale reprezentantilor principalelor companii de asigurari si brokeraj pot fi citite in Editia Speciala decembrie-ianuarie a Revistei PRIMM – Asigurari&Pensii.
Articol preluat de pe 1asig.ro
Articolul anterior
Articolul următor