Companiile mari aleg, din ce în ce mai des, să se asigure în afara țării, spune Mihai Tecău, președintele Omniasig VIG, cel mai mare jucător de pe piața asigurărilor pentru companii. Potrivit acestuia, asigurătorii locali pornesc cu un dezavantaj în condițiile în care plătesc taxe mai mari decât concurența.
În 2017, Omniasig și-a consolidat poziția de principal jucător local pe piața asigurărilor pentru companii și a reușit, aproape la egalitate cu Allianz Țiriac din perspectiva primelor brute subscrise, să domine întregul segment al asigurărilor generale facultative. Deși per ansamblu s-a clasat abia pe poziția a treia în topul asigurărilor generale ca urmare a prezenței reduse în zona RCA, Omniasig a fost lider pe cele două linii principale de asigurări facultative, adică property și CASCO și răspunderi.
Omniasig este asigurător pentru multe dintre companiile de leasing, dar și pentru nume mari din alte domenii, inclusiv pentru entități ale statului. Pentru al doilea an la rând, a ratat, în 2017, contul Tarom, adică asigurarea pentru răspunderea companiei și pentru avioanele din dotare, cea mai mare poliță din România, din perspectiva sumei asigurate. Ca și în 2016, contul a fost luat de un broker, Marsh, și dus direct pe sindicatul Lloyds din Londra, un fel de bursă a asigurărilor și reasigurărilor.
Despre această concurență cu asigurătorii și reasigurătorii străini vorbește Mihai Tecău, președintele Omniasig, într-un interviu pentru Capital. Deși chiar compania pe care o conduce este membră a unui grup austriac (VIG), Omniasig este înregistrată în România, supravegheată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și plătitoare de taxe în consecință. Acest fapt, crede Tecău, creează un dezavantaj concurențial în competiția cu firmele din afară care nu plătesc taxe la același nivel.
Reporter Capital: Omniasig are o lungă tradiție în zona asigurărilor corporate. Care mai este acum situația pe piață?
Mihai Tecău: În zona corporate este o concurență foarte mare. Mult mai mare decât în alți ani. Și există acum o concurență nu numai cu planul local ci și cu planul internațional.
Suntem la intersecția intereselor între grupurile locale și grupurile internaționale, mai ales că anumite firme fac parte din grupuri internaționale. Unii își cumpără asigurări inclusiv direct de afară. Există posibilitatea de a te compara și cu ce există afară și atunci consideri că va crește în continuare acest fenomen. Vor fi companii care vor apela la asigurări cumpărate direct de afară.
Ca să poți să balansezi acest fenomen trebuie să îți meargă economia. Ar trebui ca investițiile să funcționeze, să apară noi întreprinderi, să se construiască infrastructură nouă și atunci lucrurile se vor putea compensa. Dacă lucrurile stagnează și fondul de asigurări rămâne același, atunci el va fi în continuare împărțit în mai multe forme, adică o parte vor fi luate de companiile de aici și altele vor merge pe linia de frontinguri, adică pe asigurări din afară prin intermediari de aici.
Reporter Capital: Dar de unde această orientare a corporațiilor către asigurători din afara țării? Au nevoie de produse care nu se găsesc pe piața locală?
Mihai Tecău: Sunt unele riscuri individuale, care nu au o frecvență mare în România, sau pentru care nu sunt multe cereri, în cazul cărora trebuie să mergi afară. Dar, în esență, nu acesta este motivul pentru care unele companii apelează la firme înregistrate în afara României pentru asigurare.
Pe piața locală există toate produsele de asigurare necesare companiilor. Dar există și conceptul de taxe. În cazul unui bun care se asigură în afară și nu este locat în țara respectivă nu se mai plătesc taxe. Ori aici, în România, se plătesc taxe pentru asigurări.
Acest fapt ar trebui reglat. Este un handicap pentru companiile locale și cred că ar trebui legalizată situația. S-a tot discutat și cred că în viitor se va întâmpla acest lucru pentru că oferta noastră pleacă automat cu un cost mai mare decât o ofertă din afara țării. Dar eu spun că 99% din ce este în România se poate asigura tot în România. Se poate găsi o soluție pe piața locală. Doar cererile mai sofisticate, care coincid cu anumite riscuri punctuale nu pot fi asigurate aici.
Reporter Capital: Dar mai este loc de creștere, totuși? Sau e o luptă pe aceleași conturi știute?
Mihai Tecău: Concurența nu este un lucru rău, dar e important să stabilești că regulile sunt aceleași. Dar până la urmă, competiția îți ridică standardele, pentru că standardele de afară sunt mult mai înalte decât aici. Pe de altă parte, cred că în zona de IMM este încă loc de creștere. Este mai mult spațiu. În zona marilor companii totul depinde de infrastructură și de investiții. Dacă acestea vor crește, vor veni și asigurările după ele. Pe piață practic sunt de mai mulți ani aceleași conturi pentru care ne luptăm. Brokerii sunt și ei foarte importanți în această construcție. Nu apare nimic peste noapte.
Zona pe care o văd că se mișcă este cea a IMM, unde au început să apară noi activități, noi forme de organizare. Aici va fi lupta. În zona firmelor mari observăm o oportunitate destul de mare întrucât nu toate își cumpără toate formele de asigurare de care ar avea nevoie și pe care companiile din afara țării le fac.
Această zonă a rămas destul de conservatoare. Sunt mulți, de exemplu, la care te duci și le propui să facă o asigurare de sănătate și sunt reticenți din cauza sindicatelor sau din alte cauze.Până la o urmă este și un lucru care ține de strategia de țară. Adică dacă vrei să te dezvolți și pe zona aceasta ai putea, de exemplu, să dai facilități companiilor locale, cum se întâmplă în alte țări chiar din zona României. Asta dacă vrei să crești.
Cine este Mihai Tecău.
A condus BCR Asigurări până când a fuzionat cu Omniasig sub umbrela Vienna Insurance Group.Acum, conduce Omniasig. În total a petrecut 12 ani la șefia firmei, ceea ce îl transformă în cel mai longeviv CEO din piața locală a asigurărilor.
În tot acest timp, Omniasig VIG a trecut prin transformări radicale și printr-o fuziune foarte greu de asimilat. De trei ani, societatea reușește să facă, însă, profit, dar și să crească, an de an, vânzările. Este cea mai importantă prezență în asigurările corporate, locul doi în piața în ceea ce privește totalul primele brute subscrise pe asigurări generale, cu vânzări de peste 1,06 miliarde de lei în 2016.
Tecău conduce una dintre puținele firme locale cu un portofoliu perfect echilibrat, în care RCA nu sare de o treime. Recunoaște, însă, că fără RCA nu poate merge înainte, cum nu o poate face nicio altă societate de asigurări care vrea să conteze cu adevărat pe piață.
Omniasig inovează încearcă permanent nișe noi, dar nu uită nici de clienții de tradiție, majoritatea dintre ei companii mari din toate zonele economiei.
Mihai Tecău spune că ar vrea ceva mai mult retail, în numele aceluiași echilibru.
Portofoliile de retail, spune el, sunt mai ușor de echilibrat. În corporate, când pierzi un client mare este posibil să aștepți o perioadă lungă de timp pentru a acoperi pierderea.
Rămâne un „fan“ al asigurărilor property și CASCO, dar crede că polițele de sănătate reprezintă viitorul. Unul dintre marile motoare care poate tracta piața în locul atât de uzatului RCA.
Articol preluat de pe capital.ro