Societatile de asigurare autorizate si reglementate de ASF au subscris, in primul trimestru al anului 2018, prime brute in valoare de aproximativ 2,53 miliarde lei, in scadere usoara (1,45%) fata de trimestrul I 2017.
Autoritatea de Supraveghere Financiara precizeaza ca inceputul anului 2018 a fost caracterizat de o imbunatatire a indicatorilor de solvabilitate. La sfarsitul primelor trei luni ale anului, toate societatile de asigurare indeplineau atat cerintele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), precum si cerintele minime de capital (MCR). Ratele SCR si MCR la nivelul pietei calculate ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile sa acopere cerintele de capital si valoarea totala a necesarului de capital au inregistrat cresteri in trimestrul I 2018, comparativ cu trimestrul I 2017. Rata MCR la nivelul pietei a inregistrat o crestere cu 5,68%, iar rata SCR, o crestere cu 0,43%.
Primele brute subscrise (PBS) aferente asigurarilor generale (AG) au fost, in primul trimestru al anului, in valoare de aproape doua miliarde lei (cu 1,36% mai putin fata de aceeasi perioada a anului 2017), in timp ce primele brute subscrise aferente asigurarilor de viata (AV) au ajuns la suma de aproximativ 529 milioane lei, in scadere usoara (1,7%) fata de intervalul similar al anului trecut.
In primul trimestru al anului 2018, aproximativ 89% din volumul total de PBS a fost realizat de 10 societati de asigurare din cele 30 de societati care desfasurau activitate de asigurare/reasigurare la 31 martie 2018.
Astfel, pe primul loc in topul jucatorilor din piata a urcat ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, cu o cota de piata de 13,77% in perioada ianuarie-martie 2018, in timp ce CITY Insurance a coborat pe pozitia a doua, cu o cota de 12,53%. Topul este urmat de ASIROM VIG, OMNIASIG VIG, EUROINS Romania, GROUPAMA Asigurari, NN Asigurari de Viata, GENERALI Romania, BCR Asigurari de Viata VIG si UNIQA Asigurari.
Pe segmentul asigurarilor generale, lider ramane CITY Insurance, cu o cota de piata de 15,84%, fiind urmat de ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, OMNIASIG VIG, ASIROM VIG, EUROINS Romania, GROUPAMA Asigurari, GENERALI Romania, UNIQA Asigurari, PAID Romania – Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale si Gothaer Asigurari Reasigurari
In ceea ce priveste asigurarile de viata, lider ramane NN Asigurari de Viata, cu o cota de piata de 35,77%, urmat de BCR Asigurari de Viata VIG, ERGO Asigurari de Viata, ASIROM VIG, ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, BRD Asigurari de Viata, GENERALI Romania, UNIQA Asigurari de Viata, SIGNAL Iduna Asigurari, GROUPAMA Asigurari.
Articol preluat de pe 1asig.ro