Anomalii majore pe piața asigurărilor RCA.

rca

La nici cinci ani de la cea mai mare criză prin care a trecut vreodată piața asigurărilor din România, sunt semne clare semne că lucrurile se strică iar. Vestea proastă pentru șoferi este că devine din ce în ce mai probabil ca prețurile RCA să crească semnificativ, fie în mod natural fie ca urmare a retragerii programate de pe piață a anumitor companii și a amplificării problemelor pe care alte companii le au deja.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România anunță, într-un comunicat aparent banal, că prețurile practicate de service-uri pentru piese și pentru manoperă cresc abrupt de doi ani încoace. Concret, transmite BAAR, care precizează că a analizat 600.000 de situații, între 2016 și 2018, că ora de manoperă s-a scumpit, în medie, cu 31%, în perioada analizată.  Conform aceleiași surse, creșterea a continuat și în 2019 și, afirmă surse implicate în realizarea analizei, va continua să crească, dacă autoritățile nu intervin.

Pe de altă parte, spun surse din piață, service-urile au aplicat creșteri semnificative și în ceea ce privește prețul pieselor de schimb, ajungându-se la situația paradoxală în care unele unități reparatoare impun prețuri mai mari decât cele de la service-urile de brand.

Una peste alta, costul mediu de despăgubire a crescut cu 14% în 2018 și a continuat să crească și în 2019. Drept urmare, în prima parte a acestui an s-a ajuns la un nivel de peste 122% a ratei combinate. În traducere liberă înseamnă că la fiecare 100 de lei încasați pe RCA, asigurătorii lasă pe plata daunelor, cheltuieli administrative și de marketing peste 122 de lei. Adică pierd 22 de lei la fiecare 100 de lei.

Mai mult decât atât, așa cum a mai arătat Capital, prețurile de vânzare, cele la care se vinde efectiv polița, nici măcar nu au crescut, ba chiar au scăzut pe anumite zone.  Avem deci, costuri în creștere agresivă și prețuri care stau pe loc sau cel mult cresc foarte puțin. iar acest lucru se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu: în România nu mai există concurență de facto pe piața RCA.

Așa cum spun peste tot, dar nu neapărat oficial, reprezentanții multinaționalelor, acționarii nu sunt deloc mulțumiți de ce se întâmplă în România. În traducere liberă, trecând peste limbajul corporatist, acționarii au luat deja decizia de a numai vinde RCA deoarece le aduce pierderi. Astfel, că majoritatea firmelor se scot din piață afișând tarife prohibitive.

De partea cealaltă, a vânzătorilor, avem două firme, Euroins și City Insurance, care au ajuns să dețină 70% din toate primele brute subscrise pe RCA și pentru care o creștere abruptă de tarife ar însemna probleme uriașe, având în vedere că se finanțează aproape exclusiv din vânzarea asigurării auto obligatorii. Altfel spus, ele se află pur și simplu în imposibilitatea de a majora tarifele. Totuși, dacă cifrele BAAR sunt cele corecte, ele fac pierderi, ceea ce înseamnă, că la un moment dat, va fi nevoie să vină cu bani de acasă pentru a își acoperii obligațiile către păgubiți. Ambele s-au mai aflat în situatia de a fi sub plan de redresare și de a aduce majorări de capital. Dacă Euroins aa dus banii fără prea mari probleme, la City Insurance situația nu a fost niciodată foarte clară și a arătat că o evnetuală viitoare majorare de capital ar putea fi o problemă.

Viitorul poate fi doar unul. Deja vu

Așadar, în acest moment, veștile sunt proaste pentru șoferi, oricum ar fi. Avîând în vedere faptul că tarifele practicate de service-uri cresc iar respectivele service-uri nu dau semne că ar dori să negocieze, fie vor crește și prețurile, în mod natural, dacă City și Euroins vor lua această decizie fie vor crește oricum, atunci când City sau Euroins vor întâmpina probleme cu majorarea capitalului.

Multinaționalele dau semne că joacă la așteptare. Așa cum au făcut și înainte de 2015 când păreau că se retrag din piață însă au revenit puternic după falimentul Astra Asigurări. În ciuda multiplelor promisiuni și „înțelegeri amiabile” cu conducerea de atunci a ASF și cu organizații ale transportatorilor, rămase singure într-o piață unde oamenii sunt obligați să cumpere, companiile multinaționale au apăsat tare pedala prețurilor motivând că au dreptul să își recupereze pierderile din anii precedenți. Atunci prețurile au crescut , în medie, cu 50%, s-a ajuns la o situația incontrolabilă și a fost nevoie de o intervenșie a Guvernului prin plafonarea tarifelor. Astăzi nici măcar o astfel de intervenție nu mai este posibilă, deoarece Comisia Europeană declanșase deja procedura de infrigement pentru decizia din 2016 și doar faptul că plafonarea nu a fost prelungită ne-a scăpat de amendă.  Cel mai probabil, așa se va întâmpla și în situația, nu chiar improbabilă, în care o firmă din cele mari vânzătoare de RCA ar avea probleme acum.

Astăzi, situația arată chiar mai rău decât înainte de falimentele Astra și Carpatica Asig. Atunci, concentrarea era mai mică și erau prezente în piață 4 chiar 5 societăți de dimensiuni mari. Astăzi, în afară de Euroins și City Insurance, singurele care mai par să joace sunt micuțele Grawe și Watford, iar prima dintre ele deja începe să simtă ce înseamnă daunele din RCA și se pregătește de o majorare de capital.

Articol preluat de pe capital.ro

Articolul anterior
Articolul următor