Consultant AA Broker de Asigurare a desfasurat, in perioada 13-15 aprilie 2018, cea de-a 6-a Conferinta de vanzari si management, prilej cu care compania si-a prezentat principalele obiective pentru acest an si a premiat partenerii cu cele mai bune rezultate.
Evenimentul a reunit echipa Consultant AA, principalii colaboratori si parteneri, dar si reprezentanti ai companiilor de asigurari, intr-o atmosfera relaxanta, in judetul Hunedoara.
Unul dintre principalele obiective ale brokerului pentru 2018 este cresterea nivelului de prime brute intermediate cu cel putin 25% comparativ cu 2017. Tot pentru acest an, Consultant AA si-a propus: dezvoltarea segmentului corporate; dezvoltarea portofoliului non auto si dezvoltarea retelei de vanzari.
De asemenea, brokerul va continua programele de perfectionare (traininguri si cursuri) si va intensifica programul de dezvoltare personala oferit colaboratorilor.
In cadrul evenimentului, specialistii Consultant AA au discutat si despre modificarile legislative care vor avea impact atat asupra jucatorilor din industrie, cat si asupra consumatorilor de asigurari.
Conform acestora, 2017 a fost un an cu schimbari profunde in piata, un an dificil, ce a impus mai mult efort si costuri in crestere. Si 2018 se anunta unul destul de incarcat, mai ales din punctul de vedere al alinierii la noile cerinte legislative ce urmeaza sa fie aplicate, precum GDPR – Regulamentul General pentru Protectia Datelor Personale si IDD – Directiva privind Distributia in Asigurari, brokerajul in asigurari fiind o profesie riguros reglementata.
Otilia MIHAI, Director General, Consultant AA Broker de Asigurare, a precizat ca GDPR si IDD „vor transforma radical tot ce stim despre asigurari. Trebuie sa tinem pasul cu schimbarile, sa ne aliniem noilor legi, sa ne schimbam mentalitatea”.
Conform acesteia, noile legislatii vor avea un impact profund in brokeraj. „Veti vedea foarte multe miscari in piata de brokeraj, o mult mai mare concentrare a brokerilor de asigurare, dar si fuziuni si preluari. Aceasta tendinta de a se asocia, prelua, fuziona va fi vizibila acum mai mult decat oricand. Este o strategie pe care o avem si noi, dorim sa ne dezvoltam mai mult”, a spus Otilia MIHAI.
In cadul evenimentului au fost desemnati si castigatorii pentru cele mai bune realizari:
- Locul 1 – Gheorghe MALITA (sucursala Timisoara 1)
- Locul 2 – Puiu NICOLAE (sucursala Craiova)
- Locul 3 – Antoaneta ZEVEDEI (sucursala Dristor, Bucuresti)
Premiile speciale au fost primite de:
Gabriel PETCU – pentru cel mai mare portofoliu non auto
Cecilia BODONI (Baia Mare) – pentru realizarile pe segmentul corporate
Ovidiu Motocan – Premiul special al CEO-ului
In acelasi timp, Consultant AA si-a manifestat consideratia si multumirea fata de asiguratorii parteneri acordandu-le premii.
Totodata, Andreea RADU, Redactor Sef Adjunct, Publicatiile XPRIMM, a fost recompensata cu Premiul Special pentru contributia adusa pietei asigurarilor.
Articol preluat de pe 1asig.ro