Temperaturile neobisnuit de scazute de saptamana trecuta, dar si zapada care s-a asternut in unele zone din tara, au afectat culturile agricole din acest an. In aceste situatii, fermierii ar putea fi despagubiti daca au o asigurare agricola, care acopera si aceste riscuri.
Pagubele produse culturilor agricole de schimbarile meteo nu au fost calculate deocamdata, urmand a se face in perioada urmatoare, conform Ministerului Agriculturii. Din primele analize, cele mai afectate sunt culturile de vita de vie si rapita, dar si pomii fructiferi care erau infloriti in aceasta perioada. Pierderi ar putea fi inregistrate si in cazul graului, unde, in unele zone, a fost acoperit de zapada.
Cum vin asigurarile in ajutorul fermierilor?
Mihaela COJOCARU, Specialist in asigurari si Trainer in cadrul ISF, a declarat pentru 1asig.ro ca schimbarile meteo care au avut loc in ultima saptamana reprezinta un fenomen neobisnuit pentru Romania. Ea considera ca agricultorii si pomicultorii care au incheiat asigurari speciale, care acopera si riscul de inghet tarziu de primavara, vor fi despagubiti de catre companiile de asigurari.
Si specialistii din cadrul SAFETY Broker au explicat ca inghetul tarziu de primavara este risc asigurat suplimentar pe politele agricole, iar fermierii care si-au asigurat culturile de toamna din timp pot fi despagubiti de societatile de asigurare.
„Fenomenele atmosferice petrecute in cursul saptamanii trecute – zapada, inghet – sunt acoperite de politele de asigurare ale culturilor agricole doar daca asiguratul a achizitionat si clauza de acoperire a inghetului tarziu de primavara. Inghetul tarziu de primavara este fenomenul de scadere a temperaturii, in anotimpul de primavara, a stratului de aer de langa sol, sub limita de rezistenta biologica a plantelor, dupa intrarea acestora in perioada de vegetatie activa; sunt considerate ingheturi tarzii de primavara cele care survin dupa trecerea stabila a temperaturii zilnice a aerului prin media de 10 grade C, cu tendinta de crestere”, a declarat Georgeta SARACIN, Claims & Insurance Director, VERASIG.
Conform acesteia, „cu certitudine, fenomenele produse in saptamana trecuta vor produce pagube mai mari decat cele din anii anteriori, datorita intensitatii acestora – in sensul scaderii temperaturii pana sub 0 grade, a intensitatii vantului, a cantitatilor foarte mari de precipitatii – atat ploi cat, mai ales, a zapezii”.
„Evenimentele de saptamana trecuta pot fi acoperite de o polita de culturi agricole, prin acordarea riscului de inghet tarziu de primavara solicitat cu data de acoperire care include aceasta perioada. Respectiv, se pot acoperi daunele produse de scaderile de temperatura sub limita de rezistenta biologica, care survin dupa data medie calendaristica de inregistrare a ultimului inghet, asa cum este inscrisa in caracterizarea climaterica a zonelor si localitatilor, dar nu mai devreme de data inscrisa pe polita”, a declarat Mihut MARCULESCU, Manager Departament Subscriere in cadrul Gothaer Asigurari Reasigurari.