Despagubiri estimate la 15 mil. lei dupa fenomenele meteo din iunie-iulie, in baza politelor facultative de locuinte

  • Acasa
  • Stiri Asigurari
  • Despagubiri estimate la 15 mil. lei dupa fenomenele meteo din iunie-iulie, in baza politelor facultative de locuinte

Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania – UNSAR – anunta ca au fost deschise peste 2.500 de dosare de dauna dupa fenomenele meteo severe din lunile iunie si iulie ale acestui an. Pagubele estimate sunt de 15 milioane de lei, suma care va fi despagubita de asiguratori in baza politelor facultative de locuinte.

Schimbarile climatice produc fenomene meteo extrem de distructive care pot duce la vulnerabilitati mari in randul cetatenilor neasigurati, atrag atentia oficialii Uniunii.

Dupa o singura furtuna, cea de anul trecut din vestul tarii, s-au deschis nu mai putin de 6.000 de dosare de dauna de catre asiguratorii membri UNSAR.

In cazul inundatiilor efectele sunt si mai distructive, in ultimii ani zeci de mii de locuinte fiind distruse de ape – de exemplu in 2005-2006 inundatiile au afectat 15.000 de locuinte, iar in anul 2010 peste 4.400 de locuinte.

In Romania gradul de cuprindere in asigurare a locuintelor este unul extrem de scazut, doar 19% dintre cele aproximativ 8,9 milioane de locuinte din Romania au o polita obligatorie PAD, iar 16% au si o asigurare facultativa.

Prin comparatie, gradul de penetrare a asigurarilor de locuinte din alte tari din Europa Centrala si de Est este mult mai mare, cu toate ca acolo nu exista un program obligatoriu de asigurare. Astfel, in Polonia, Cehia, Slovenia si Slovacia gradul de penetrare al asigurarilor de locuinte a ajuns la 50 %, iar in Ungaria la 70%.

UNSAR doreste sa sublinieze inca o data importanta incheierii politelor de asigurare pentru locuinte. Daca ne-am afla in fata unui cutremur similar celui din 1977, acesta ar afecta peste 850.000 de locuinte si ar produce pagube de peste 6 miliarde de euro, conform studiilor de specialitate. Din pacate, doar cel mult 1,5 miliarde de euro din aceasta suma ar reprezenta valoarea pagubelor aferente locuintelor asigurate, avand in vedere gradul atat de mic de cuprindere in asigurare.

Polita obligatorie PAD are un caracter de baza, oferind acoperire pentru cele 3 riscuri de catastrofa specifice tarii noastre (cutremur, inundatii, alunecari de teren) in limita a 20.000 de euro pentru locuintele tip A, respectiv 10.000 euro pentru cele tip B.
UNSAR precizeaza ca depune eforturi sustinute pentru promovarea unor masuri care sa duca la o mai buna informare si educare a cetatenilor si la cresterea gradului de cuprindere in asigurarea locuintelor.

Infiintata in 1994, UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania reprezinta 22 de companii de profil. Acestea detin o pondere de peste 80% din piata locala de asigurari. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apararea si reprezentarea intereselor asiguratorilor si reasiguratorilor din Romania, participarea la imbunatatirea cadrului legislativ in domeniul asigurarilor, promovarea activitatii de asigurari in Romania si promovarea dezvoltarii cat mai durabile a industriei asigurarilor pe plan intern si international. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federatiei asiguratorilor si reasiguratorilor europeni – Insurance Europe.

Articol preluat de pe 1asig.ro

Articolul anterior
Articolul următor