Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că în perioada următoare va declanșa procedurile parlamentare pentru demiterea întregii conduceri a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), acuzându-l pe șeful ASF, Mișu Negrițoiu, că el este cel care a furnizat companiei NN Pensii anumite informații care au generat scandalul naționalizării pensiilor private. Din 1997 și până în 2014, Negrițoiu a lucrat în cadrul grupului bancar olandez ING, din care s-a desprins NN Pensii, fiind inclusiv președinte al ING Bank Romania. „Acest scandal este pornit de la domnul Mișu Negrițoiu, președintele ASF. Pe de altă parte, Guvernul ar trebui să ceară explicații Ambasadei Olandei (țară din care sunt acționarii NN Pensii – n.r.). Nu poți să pornești un asemenea scandal din nimic. Ceea ce a făcut această companie este nepermis. ASF și Ministerul de Finanțe trebuie să sancționeze foarte mult.
O asemenea companie, când primește un astfel de zvon, sună imediat să se informeze la Guvern, nu poți să pornești o campanie online”, a spus Dragnea, la Antena 3. El a apreciat că trebuie cerute explicații și de la conducerea ING din Olanda, deoarece „ce a făcut această companie de asigurări în România poate puteau să o facă într-o colonie sau într-o fostă colonie olandeză”. „Ceea ce a făcut această companie de asigurări este nepermis. Din punctul meu de vedere, ASF, Guvernul și Ministerul de Finanțe trebuie să acționeze foarte dur, pentru că trebuie să fim exemplu și pentru celelalte multinaționale care fac zeci de miliarde în România și care își bat joc de români și de statul român. Nu există o astfel de discuție nici măcar informală din punctul nostru de vedere”, a insistat președintele PSD. Dragnea a anunțat totodată că, dacă Parchetul nu se va autosesiza – ceea ce el nu crede că va face – va fi constituită o comisie parlamentară care îi va convoca pe reprezentanții NN Pensii și le va cere să divulge sursa informațiilor pe care le-au primit privind naționalizarea pensiilor private.
Liderul PSD a apreciat în același timp că, prin declarațiile sale anterioare, Negrițoiu a întreținut suspiciuni asupra ideii de naționalizare a pensiilor. „Astfel de informații pot conduce la prăbușirea întregului sistem. Vom declanșa în perioada următoare procedurile parlamentare pentru demiterea întregii conduceri a ASF. Vom demite toată conducerea ASF”, a anunțat Dragnea. El a precizat că demiterea conducerii ASF va fi decisă atât din cauza scandalului naționalizării pensiilor private, dar și din cauza problemelor anterioare legate de RCA și a faptului că „nu a sprijinit firmele românești”. Procedurile de demitere a întregii conduceri ASF vor fi declanșate imediat după Paște, a precizat Dragnea, adăugând că a discutat deja despre acest lucru cu mai mulți parlamentari.