Pachetele turistice ar putea fi asigurate prin crearea unui pool

insurance

Normele de aplicare pentru Fondul de garantare a pachetelor turistice vor fi gata pana la sfarsitul lunii ianuarie 2018, iar de anul viitor incercam realizarea unei legi speciale si pentru crearea unui pool de asigurare, pe modelul PAID – Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale, a declarat Ministrul Turismului, Mircea DOBRE.

„Eu cred ca cetatenilor romani trebuie sa le fie garantat dreptul ca pachetele respective sa le duca la bun sfarsit sau macar sa fie repatriati intr-un mod corect. (…) Partea de asigurare se poate face prin crearea unui pool de asigurare, care este o lege speciala pe modelul PAID. (…) Am discutat cu colegii de la ASF si la anul incercam realizarea unui proiect de act normativ, o lege speciala pentru crearea unui pool de asigurare. Exista varianta ca, in cursul anului viitor, sa se creeze acest pool de asigurare si vom avea si asigurare, si Fond de garantare. Normele de aplicare ale Fondului de garantare a pachetelor turistice vor fi gata pana la sfarsitul lunii ianuarie 2018”, a afirmat DOBRE, citat de AGERPRES.

„Trebuie sa ne gandim la cetateni. Prioritatea numarul 1 a Ministerului Turismului este siguranta turistului roman. In acest sens, avem nevoie de un sistem de garantare pentru pachetele de servicii turistice corect, unitar si eficient, care sa suporte inclusiv costurile de repatriere, in cazul aparitiei unor situatii neprevazute. Este obligatia statului roman sa vina cu masuri specifice, avand in vedere ca nu s-a realizat nimic de mai bine de 20 de ani in acest domeniu. Legea privind garantarea pachetelor de servicii turistice reprezinta temeiul legal primar, temei ce va fi urmat de normele de aplicare, sub forma de Hotarare de Guvern”, a precizat Ministrul Turismului intr-un comunicat de presa.

„Doar agentiile de turism organizatoare care obtin pentru prima oara o licenta vor suporta contributia initiala, iar nivelul nu poate fi mai mic de 2.000 de euro. Agentiile de turism organizatoare vor declara trimestrial sumele incasate in avans de la turisti si vor depune o declaratie in acest sens pentru a avea o evidenta transparenta a nivelului de incasari, pe baza careia se va calcula cuantumul contributiei la fond. Nu se va inchide nicio agentie din cauza aparitiei acestui fond”, a adaugat el.

In data de 18 decembrie a.c. a avut loc o dezbatere publica, condusa de Ministrul Turismului, Mircea Titus DOBRE, cu reprezentantii Asociatiei Profesionistilor de Turism din Romania (APTR), pe tema Fondului de garantare a pachetelor turistice, intalnire la care a participat si Directorul General al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) – Alexandru Petrescu.

Ministrul Turismului a punctat faptul ca Legea privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea Ordonantei nr. 107/1999 a venit in contextul necesitatii transpunerii Directivei Europene 90/314/CEE, termenul de remediere a deficientelor constatate de Comisia Europeana fiind 31.12.2017. Legea reprezinta temeiul legal primar, actiune premergatoare realizarii normelor de aplicare ce vor fi supuse si dezbaterii publice, concretizate ulterior sub forma de Hotarare de Guvern. Normele de aplicare vor reglementa aspectele privind mecanismul de functionare si administrare a Fondului de garantare si vor fi dezvoltate de Ministerului Turismului si de FNGCIMM.

Reprezentantii APTR au precizat faptul ca sunt in totalitate de acord cu instituirea acestui fond, insa considera ca fiind necesare completari. Ministrul Turismului a evidentiat faptul ca Hotararea de Guvern ce va contine normele de aplicare ale legii se afla in stadiul de proiect prioritar intern, in acest demers toti factorii implicati fiind consultati, cu respectarea in totalitate a procesului de transparenta decizionala.

In ultimii ani au existata mai multe falimente in industria turismului, ceea ce a adus in discutie necesitatea unei protectii suplimentare pentru turistii romani. Ultimul caz este cel al OMNIA Turism, dupa ce patronul agentiei s-a sinucis.

 

Articol preluat de pe 1asig.ro

Articolul anterior
Articolul următor