Peste 4.000 de interventii gestionate de pompieri, in perioada 7 – 9 decembrie, la nivel national

  • Acasa
  • Stiri Asigurari
  • Peste 4.000 de interventii gestionate de pompieri, in perioada 7 – 9 decembrie, la nivel national

Odata cu scaderea temperaturii s-a observat o crestere a numarului de incendii la locuinte si, implicit, a numarului de persoane ranite sau decedate. Necunoasterea regulilor de prevenire a incendiilor, asociata de multe ori cu neglijenta, conduce la producerea unor evenimente nedorite.

In total, in perioada 7 – 9 decembrie a.c., echipajele de salvatori ale IGSU – Inspectoratul General Pentru Situatii de Urgenta au intervenit in 4.055 situatii de urgenta, militarii fiind solicitati la 212 misiuni de stingere a incendiilor, 3.481 cazuri SMURD (3.461 pentru acordarea asistentei medicale de urgenta si 20 misiuni de descarcerare), 115 pentru deblocare sau salvare, precum si alte 247 interventii in sprijinul comunitatilor.

Unele dintre cele mai relevante situatii inregistrate in ultimele zile au avut loc in:

– Judetul Constanta: In dimineata zilei de 07.12.2019, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinta, in localitatea Cogealac. In urma acestui incident un copil (8 luni) si-a pierdut viata, iar mama acestuia a suferit arsuri pe caile aeriene, fiind transportata la spital pentru investigatii suplimentare;
– Judetul Gorj: In zilele de 07 si 08.12.2019, doua locuinte au fost cuprinse de incendiu. Evenimentele s-au produs in localitatatile Urdari si Runcu si s-au soldat cu doua persoane decedate (femeie – 69 de ani si barbat – 70 de ani).
– Judetul Galati: In data de 08.12.2019, echipajele de pompieri au fost solicitate sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o casa, in localitatea Stoicani. Incendiul s-a manifestat pe o suprafata de aproximativ 45 m2, in interiorul si la acoperisul locuintei, iar in urma acestuia un barbat (49 de ani) si-a pierdut viata.
– Judetul Valcea: In ziua de duminica, 08.12.2019, pompierii au actionat pentru stingerea unui incendiu produs la o casa, in localitatea Amarasti. Incendiul s-a manifestat la intreaga locuinta, iar in urma acestuia a rezultat o persoana a decedat (femeie, 93 ani).

Toate aceste consecinte pot fi evitate sau, cel putin, reduse ca impact, prin adoptarea unor masuri si a unei conduite preventive. In acest sens, IGSU reaminteste cetatenilor urmatoarele reguli de prevenire a incendiilor:

– Este interzisa lasarea copiilor singuri in incaperi unde exista mijloace de incalzire in functiune!
– Verificarea, repararea si curatarea periodica a cosurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii!
– Este interzisa folosirea sobelor si a altor mijloace de incalzire defecte, cu improvizatii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum si aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!
– Este interzisa utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, intrerupatoarelor, dispozitivelor de protectie cu defectiuni sau improvizatii; suprasolicitarea retelei electrice prin folosirea simultana a mai multor consumatori.

 

Articol preluat de pe www.1asig.ro

 

Articolul anterior
Articolul următor