PRBAR: Angajatii din asigurari vor fi afectati de modificarile din Codul Fiscal

Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare (PRBAR), in curs de afiliere la Federatia Sindicala din Asigurari si Banci, si-a exprimat punctul de vedere cu privire la recentele modificari fiscale aprobate in cursul saptamanii trecute, toate aceste noi prevederi urmand sa produca efecte nepredictibile pe termen mediu si lung.

Guvernul a adoptat, in sedinta de miercuri – 8 noiembrie 2017, ordonanta de urgenta (OUG) prin care este modificat Codul Fiscal. Aceasta prevede transferul contributiilor de la angajator la angajat si scaderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Prevederile urmeaza sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2018.

„Incepand cu trendul ascendent al cursului de schimb ce va afecta in mod direct primele de asigurare si implicit consumatorul de asigurari, pana la presiunea privind renegocierea contractelor de munca a personalului propriu, modificarile fiscale aflate in curs nu vor face decat sa introduca un nou sentiment de instabilitate pe o piata de asigurari aflate in convalescenta”, a declarat Cristian BALANICA, Director Executiv, PRBAR.

Acesta a precizat ca Patronatul astepta aparitia normelor de aplicare a acestei OUG, pentru a putea cuantifica foarte clar implicatiile. Pana atunci, PRBAR estimeaza ca acestea vor fi efectele OUG pentru piata de asigurari:

  • Modificari pentru angajati:

– Se preconizeaza o scadere a salariului net incasat, un impact psihologic negativ destul de mare (intrucat pe fluturas ai un brut mare si un net diminuat fata de anul acesta);
– Renegocierea salariului, asta daca angajatorul este dispus sa o faca.

  • Venituri din comisioane:

– Aici vorbim in special de asistenti in bokeraj persoane fizice – acum ei platesc circa 32% impozite si diverse taxe din venitul estimat pe 2017 (regularizarea se face in 2018, unde se mai deduc si ceva cheltuieli);
– Conform noilor modificari – taxele lor scad intrucat impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.

Teoretic, veniturile din salariu ar urma sa scada, insa va creste venitul din comisione – ca urmare a scaderii impozitului pe venit.

„Singura explicatie plauzibila pentru care s-a dorit implementarea acestui sistem este ca impozitul retinut (in cazul de fata de la salariati) si neplatit catre stat, se considera fapta penala. In prezent, daca angajatorul nu isi plateste partea lui de contributii nu intra sub incidenta penala”, a spus Cristian BALANICA.

Articol preluat de pe 1asig.ro

Articolul anterior
Articolul următor