Protectia bunurilor – Atentionari de ploi torentiale si pericol de inundatii!

In ultimele 24 ore, pompierii militari si autoritatile locale au actionat in 22 localitati din 14 judete si municipiul Bucuresti, pentru inlaturarea efectelor produse de ploile abundente si vantul puternic, zeci de case, subsoluri, curti si anexe gospodaresti fiind inundate, informeaza IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta.

Interventii punctuale ale pompierilor au mai avut loc in Capitala si in judetele Alba, Arad, Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Cluj, Dambovita, Harghita, Ialomita, Mures, Timis si Suceava, pentru inlaturarea urmarilor ploilor cu aspect torential cazute in ultima perioada.

Cod galben de ploi torentiale si risc de inundatii

Peste 30 de judete sunt sub o avertizare cod galben de ploi torentiale, vijelii, descarcari electrice si izolat grindina, vineri, incepand cu ora 6.00 si pana la ora 23.00. De asemenea, pentru rauri din 16 judete va fi in vigoare o avertizare de inundatii, pana sambata, la ora 10.00.

Conform avertizarii Cod Galben emise de catre Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), pe parcursul zilei de vineri vor fi averse torentiale, vijelii, descarcari electrice si izolat grindina la inceput in Banat, Crisana si Maramures, apoi in Transilvania, Oltenia, in cea mai mare parte a Moldovei si in nordul Munteniei. Avertizarea vizeaza 32 de judete.

Totodata, hidrologii au emis o atentionare potrivit careia, pana sambata la ora 10.00, este Cod Galben de inundatii in bazine hidrografice din 17 judete.

Un alt Cod galben este valabil in intervalul 22 iunie, ora 18:00 – 23 iunie, ora 10:00, pe raurile din bazinele hidrografice Barlad – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Iasi, Neamt, Vaslui, Vrancea, Bacau si Galati).

Protectia bunurilor

Pe piata din Romania, riscul de inundatii este acoperit prin polita obligatorie de locuinta (PAD), alaturi de riscurile de cutremur si alunecari de teren, in limita a 20.000 euro. Pentru o protectie suplimentara, la intreaga valoare a imobilului, proprietarii pot incheia si o polita facultativa a locuintei, suplimentara celei obligatorii.

In vederea cresterii gradului de constientizare a romanilor cu privire la pericolele la care le este expusa locuinta, cat si informarea acestora cu privire la formele de protectie financiara pe care le ofera incheierea unei asigurari obligatorii sau facultative de locuinta a fost lansat si campania „Octombrie – Luna Asigurarilor de Locuinte„. Cea de-a V-a editie a proiectului s-a desfasurat intre 1 si 31 octombrie 2017. Mai multe detalii sunt disponibile pe asigurarealocuintelor.ro si pe Facebook.

La sfarsitul lunii aprilie 2018 erau active la nivel national peste 1,7 milioane de polite PAD, potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID Romania), societatea privata care administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor. Cu un grad de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuintei de 50% la finalul lunii aprilie a acestui an, Brasov a urcat pe locul 1 in topul celor mai asigurate municipii din Romania.

In ceea ce priveste masinile avariate, daunele produse de fenomene naturale sunt acoperite de politele CASCO. Astfel proprietarii de masini care au fost afectati de copacii cazuti, pot fi despagubiti de catre companiile de asigurari. Totodata, cei care nu au polite CASCO si ale caror masini au fost avariate pe motive care tin de neglijenta administratiei publice pot depune plangere in instanta impotriva autoritatilor.

Articol preluat de pe 1asig.ro

Articolul anterior
Articolul următor