In contextul evolutiilor de pe piata asigurarilor RCA, UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania lanseaza, impreuna cu BAAR – Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, un Ghid informativ pentru asigurati, atat pentru cei care detin o polita CITY Insurance, cat si pentru pagubitii care au de recuperat o dauna aferenta unei polite a acestei companii.
Cele doua parti spera ca acest material, care va fi actualizat constant, in functie de evolutii, sa vina in sprijinul asiguratilor si pagubitilor.
ASF a dispus saptamana trecuta retragerea autorizatiei de functionare, constatarea starii de insolventa si promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului impotriva CITY Insurance.
Precizari in lumina celor mai recente decizii ale ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara vizand societatea CITY Insurance
a) In cazul in care detineti o polita de asigurare emisa de CITY Insurance
Polita dumneavoastra de asigurare ramane in continuare valabila, producandu-si efectele.
Puteti insa denunta in orice moment polita si sa incheiati una noua la un alt asigurator autorizat. Daca denuntati polita si nu ati avut daune in perioada de valabilitate de pana la denuntare, pentru perioada neexpirata aveti dreptul sa va recuperati diferenta de prima de la FGA – Fondul de Garantare a Asiguratilor urmand procedura mentionata la lit.b) pct.(ii) de mai jos.
ATENTIE! Polita dumneavoastra de asigurare ramane valabila, conform prevederilor legale, pana cel tarziu la 90 de zile dupa ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii falimentului. Asta inseamna ca, in cazul in care valabilitatea politei inscrisa in documentul de asigurare depaseste termenul mentionat anterior, nu veti mai fi asigurat.
Precizarile de mai sus sunt valabile si pentru situatia in care detineti o polita de asigurare RCA emisa de CITY Insurance. Prin urmare, puteti circula pe drumurile publice, iar in cazul unor controale in trafic din partea organelor abilitate, nu veti fi sanctionati, polita dumneavoastra RCA fiind valabila. Pe scurt, sunteti in continuare asigurati, desigur cu luarea in considerare a atentionarii de mai sus.
De asemenea, in cazul in care sunteti vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale si/sau vatamari corporale, tertul pagubit va fi despagubit in baza acestei polite in limitele stabilite de Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguratilor, respectiv 450.000 lei si prin inscriere la masa credala in cadrul procedurii de faliment care se va solutiona in prima instanta de Tribunalul Bucuresti, iar in faza apelului de Curtea de Apel Bucuresti.
b) In cazul in care sunteti victima unui accident rutier produs de un conducator auto prin intermediul unui autovehicul asigurat printr-o polita RCA emisa de CITY Insurance:
(i) Daca nu ati avizat inca dauna la CITY Insurance, aveti dreptul sa o faceti adresandu-va Fondului de Garantare a Asiguratilor cel tarziu pana la data denuntarii politei RCA de catre asigurat, dar nu mai mult de 90 de zile de la data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii falimentului;
(ii) Pentru incasarea indemnizatiilor/despagubirilor veti putea depune o cerere de plata motivata si insotita de documente justificative, incepand cu data publicarii deciziei ASF de retragere a autorizatiei pentru CITY Insurance in Monitorul Oficial si pana la maximum 90 de zile de la ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data nasterii dreptului de creanta, atunci cand acesta s-a nascut ulterior.
FGA are dreptul de a incepe plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurari (asigurati, beneficiari, terte persoane pagubite) de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului impotriva CITY Insurance.
Pentru mai multe detalii va rugam sa consultati: www.fgaromania.ro
IMPORTANT! Totodata, trebuie precizat si ca, in acest moment, exista in dezbatere publica un proiect de Ordonanta de Urgenta care modifica unele dintre prevederile legii actuale privind activitatea FGA (Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguratilor) in beneficiul creditorilor de asigurari. Una dintre cele mai importante schimbari preconizate se refera la scurtarea termenului in care FGA poate incepe efectuarea platilor catre pagubiti, respectiv la 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial a deciziei Autoritatii de Supraveghere Financiara de retragere a autorizatiei de functionare si constatare a existentei indiciilor starii de insolventa a asiguratorului (si nu de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului impotriva CITY Insurance, asa cum este in acest moment). De asemenea, proiectul prevede majorarea plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei si acordarea despagubirilor pe fiecare creanta de asigurare datorata in temeiul unui contract de asigurare. Aceaste prevederi propuse vizeaza protejarea suplimentara a pagubitilor in cazul insolventei unui asigurator.
(iii) Indiferent daca v-ati adresat sau nu FGA in vederea incasarii despagubirii, aveti dreptul sa formulati si o cerere de admitere a creantei (despagubirii pretinse) in cadrul procedurii de faliment in termenele si urmand instructiunile lichidatorului judiciar care va fi desemnat de Tribunalul Bucuresti. Trebuie sa stiti ca, in masura in care ati incasat sume de la FGA, acestea vor fi deduse in cadrul procedurii de faliment din sumele pe care ati mai fi eventual indreptatit sa le primiti.
INFORMATII DE CONTEXT
Romania este una dintre tarile din Uniunea Europeana care beneficiaza de o plasa de siguranta pentru asigurati in cazul falimentului unei companii de asigurari: FGA – Fondul de Garantare a Asiguratilor.
Fondul, ca o solutie de garantare in domeniul asigurarilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator intrat in procedura de faliment.
Destinatia principala a sumelor aflate la dispozitia FGA este plata catre creditorii de asigurari a indemnizatiilor/despagubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative si obligatorii incheiate in conditiile legii si a primelor datorate de asigurator pentru perioada in care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a incetarii contractelor de asigurare, cu respectarea plafonului de garantare prevazut de lege.
Disclaimer: informatiile prezentate mai sus sunt cu caracter general. Pentru solutionarea cazurilor concrete va recomandam sa urmati instructiunile autoritatilor competente (ASF, FGA, instante jucatoresti etc.) si, eventual, sa apelati la consultanta de specialitate.
FGA – Fondul de Garantare a Asiguratilor a anuntat luni, 20 septembrie, ca poate primi cereri de deschidere a dosarelor de dauna din partea posibililor creditori ai CITY Insurance, insa cererile de plata se vor putea depune doar dupa ce se publica A?n Monitorul Oficial decizia retragerii autorizatiei de functionare a asiguratorului. Vedeti AICI care este procedura!
Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara a decis respingerea planului de finantare pe termen scurt si a planului de redresare, retragerea autorizatiei de functionare, constatarea starii de insolventa si promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului impotriva Societatii de Asigurare-Reasigurare CITY Insurance – cel mai mare jucator din piata locala, cu o cota de 20% per total industrie si de 45% pe segmentul RCA.
Societatea de Asigurare-Reasigurare CITY Insurance a inregistrat, in 2020, un volum al primelor brute subscrise de 2,3 miliarde lei (478 milioane euro), cu 17% mai mare decat in 2019, si un volum de plata al despagubirilor de 1,4 miliarde lei (290 milioane euro) cu 19% peste nivelul anului anterior.
La sfarsitul lunii decembrie 2020, portofoliul CITY Insurance era alcatuit din 3.246.562 polite de asigurare. Acesta include polite pentru 191.481 locuinte, 207.335 persoane asigurate pentru riscul de accidente, 2.724.372 de autovehicule.
Articol preluat de pe www.1asig.ro