UNSICAR anunta ca va sesiza Comisia Europeana cu privire la legea RCA

UNSICAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari a anuntat, luni, ca va notifica Comisia Europeana, in cazul in care legea RCA va fi promulgata, intrucat considera ca prevederile acesteia sunt anticoncurentiale.

Uniunea precizeaza ca a facut demersuri constante, in ultimii 15 ani, pentru legiferarea pietei RCA, dar intr-o forma care sa protejeze interesele pagubitilor RCA, cei carora le este dedicata aceasta forma de asigurare.

UNSICAR solicita, totodata, institutiilor statului ca dezbaterea publica a unui proiect de lege sa reprezinte mai mult decat o bifa procedurala si sa ia in calcul si argumentele legitime propuse de toate partile interesate, asa cum nu s-a intamplat in cazul proiectului de lege RCA.

In ultimele doua saptamani, in cadrul comisiilor parlamentare cu drept decizional pe proiectul legii RCA au fost cinci dezbateri, intalniri la care au fost invitate la discutii doar asociatiile din afara pietei de asigurare – transportatori si service-uri auto.

„Consideram ca noua lege reprezinta o continuare a reglementarilor neconcurentiale care, pe termen mediu si lung, vor avea un efect contrar intentiilor legiuitorului. Conditiile de oligiopol ale pietei RCA se vor accentua, ceea ce inseamna ca vom avea o calitate redusa a serviciilor si, pe cale de consecinta, cei care vor avea de suferit vor fi tocmai aceia care trebuie sa fie despagubiti ca urmare a unui eveniment rutier. Noua lege este una organica, care ar trebui sa reglementeze echilibrat, pe termen mediu si lung, toate categoriile de actori implicati in piata RCA. Din pacate, aceasta lege reglementeaza, pe termen scurt, o problema punctuala, in favoarea unui segment foarte ingust de clienti, cu o rata a daunei foarte mare, si defavorizeaza cea mai mare parte a consumatorilor de polite RCA, in principal persoanele fizice”, a declarat Bogdan ANDRIESCU, Presedintele UNSICAR.

UNSICAR considera ca numai o concurenta consistenta in piata RCA va regla cu adevarat tarifele acestui tip de asigurare si orice forma artificiala de plafonare poate avea ca efect principal o protectie inadecvata a celor care trebuie sa beneficieze de acoperirile incluse in polita RCA. In plus, orice tip de plafonare, fie de tarife sau de elemente care intra in calculul tarifelor, nu poate promova si atrage investitii serioase in aceasta piata, ci doar limiteaza concurenta si modelele de business ale brokerilor si asiguratorilor. De altfel, s-a constatat ca, dupa expirarea perioadei de plafonare, nu au fost inregistrate cresteri ale tarifelor RCA, ceea ce demonstreaza ca piata se poate autoregla, fara a fi necesare limitarile mentionate in lege.

Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari (UNSICAR), organizatie infiintata in anul 2000, reprezinta 80 de companii – de brokeraj de asigurare, de regularizare daune, de pregatire profesionala.

Camera Deputatilor a adoptat, marti – 16 mai 2017, Legea RCA, care aduce o serie de schimbari pentru industria de asigurari, printre cele mai dezbatute fiind introducerea tarifelor de referinta – calculate deja de ASF, decontarea directa, limitarea cheltuielilor si altele.

Legea privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie a fost trimisa spre promulgare catre Presedintele Romaniei. Textul legii poate fi vizualizat aici.

 

Articol preluat de pe 1asig.ro

Articolul anterior
Articolul următor